Articles by Timotei Bulc

De mai bine de un an m-am mutat în Timișoara, într-o mișcare disperată de a mă dezrădăcina de orașul natal. Nu regret alegerea, orașul mi se potrivește, are și un pic din Oradea în el, cât aveam nevoie, însă nu e nici mare lucru sa te adaptezi într-un loc nou când lucrezi remote, la mansardă. Am apucat să văd un pic din Timișoara în perioada asta, iar vreo două-trei bulevarde chiar le știu bine de tot. De aceea am zis să îmi extind orizonturile și să merg la CODRU, la opt kilometri de chiria mea. Cu gânduri pașnice prima noapte, doar în vizită, am venit cu mașina, intenționând să mă și întorc cu ea, și am luat parte ca un bou la blocarea cartierului din preajma festivalului. Unul dintre interesele mele la un festival e să văd cum se comportă și împrejurimile. Ca de fiecare dată, festivalul dă și pe afară. În cazul de față, băncile din fața blocurilor printre care m-am rătăcit în căutarea unei borduri care să îmi suporte mașina pentru două ore erau ocupate – de data asta de tineri în loc de bătrâni, părculețele de tineri, în loc de copii, iar ABC-ul din zonă a devenit non-stop și lua parte la un boom financiar care o să le plătească vacanța de după weekendul ăsta. Aportul festivalierilor este dublat de atmosfera de sărbătoare pe care o trăiesc localnicii ce stau cu copiii pe afară mai târziu decât de obicei, fac mai multă gălăgie decât aveau îngăduit într-un weekend banal și au mai mulți subiecți de bârfit. Găsesc loc și merg pe jos vreun kilometru, nu trebuie să folosești GPS, te lași dus de curentul de oameni. Înainte de intrarea în festival este o movilă artificială și, ca pe multe dintre înălțimile românești, s-a amplasat o cruce acolo, aproape de dumnezeu. Intrarea în festival a fost rapidă, nu s-a pierdut vreme deloc, cel puțin la coada de la presă. N-ai cum să întorci privirea undeva și să nu dai de un voluntar pentru orice eventualitate. Doamne-ajută. Locația e minunată, eu pentru asta am venit în primul rând, și sunt complet mulțumit de vibe-ul întâlnit. Ai luminițe peste tot, obiecte de artă ici colo, mulți tinerei, frumușei, îmbrăcați și dezbrăcați corespunzător. Și, dacă nu v-ați dat seama până acum, ești în pădure. Adică dintre oraș, câmp, mare și pădure, dacă trebuie să aleg un festival de vară, oameni buni, o să fie cel din pădure. Fiecare cu ce-i poate pielea. Zona nu se întinde pe o suprafață imensă, să trebuiască să-ți tragi suflul între scene, dar ai pe unde te plimba. Lumea aglomerează potecile de când am ajuns eu, de pe la 20:00. Mulți dintre ei au început școala la o săptămână după, și asta a fost ultima lor distracție din vacanța de vară.  Am vizitat scenele, food zone-ul și am stat un pic la Damian & Brothers de la main stage. Am prins-o pe aia cu „șalalai și șa-lalai” și „Constantine, Constantine”, cu care au încheiat. Îmi propusesem să stau doar două ore în prima seară, dar am stat trei, că n-am mai știut să ies – m-am rătăcit. A doua zi vin cu planuri de bere, ajung pe la 19:00 la festival, mă întâlnesc cu amicul meu Găbitză, care e membru în Subcarpați, ce vor avea concert un pic mai încolo, și stăm la Balkandreea & The Balkan Sisters. Ascultăm, dar și vorbim peste cele trei tipe ce ne cântăm muzică instrumentală balcanică. Au acordeon. Pe E-an-na îi aud în timp ce-mi procur un langoș binemeritat după o săptămână de calculat calorii. Îmi pare rău că mă dau de gol în felul ăsta, dar mie îmi place să mă uit la Eurovision cu gagicu-meu. Mi-a placut și ce piesă au avut la Eurovision în 2022, dar și concertul de la CODRU: au rock, au și de horă și au și-și. La Subcarpați n-am rămas, îmi cer scuze de la Găbitză, dar oriunde m-am dus la un festival au fost și Subcarpații, iar de data asta aveam de lenevit în perioada aia. Mi se pare mie sau indiferent în ce lanț muntos ești la festival, tot de Subcarpați dai? Sâmbata am rămas până pe la ora 02:00 pentru a o trăi și pe DJ Mă-ta. DJ Mă-ta mixa în fiecare seară pe main stage până la închiderea festivalului, la 04:00, așa că am avut ocazii s-o prind și eu o dată. Dacă aș fi avut doi-trei prieteni cu care să-mi ciocnesc berile, m-ar fi prins fiecare dimineață pe main stage, dar așa, am dansat și eu cât poate dansa un om singur.  Însă s-ar putea ca nu main stage-ul să fie scena principală, deoarece la air stage veneau nume grele din industria trap-ului. Nouă Unșpe, Albert NBN și Ian au concertat sâmbătă. Pe ăștia îi știu chiar și eu. Când eram la pisoar am și recunoscut un refren de piesă, aia cu „draga mea, mă numesc Beto”. Țin să anunț public că pământul de sub pisoarul acela de 10 metri lungime era uscat. Felicitări tuturor pentru implicare! De asemenea, scena pentru metale și rock mi-a mai captat pe alocuri atenția, de exemplu când am auzit o trompetă, însă habar n-am să vă spun cine și ce a cântat. Totuși, erau niște băieți cu păr lung în trupă, ca să vă puteți da seama. Așa că… să-și găsească fiecare scena care i se potrivește și spor la muncă, spor la odihnă și spor la distrat, când vi l-ați planificat.