Articles by Bogdana Todoruțiu

Raluca Nagy este antropologă și scriitoare. Când vine vorba de scris și citit, e compulsivă și se împarte între mai multe continente și limbi. A început să publice texte, eseuri și povestiri încă din 2005, iar din 2023 face parte din echipa Laconic, o platformă de flash fiction. A publicat două romane, un memoir și a contribuit cu proze scurte în mai multe volume colective, precum Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016) sau Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (Editura Paralela 45, 2023). Primul său roman, Un cal într-o mare de lebede (Editura Nemira, 2018), a obținut premiile „Sofia Nădejde“ şi „Observator cultural“. Teo de la 16 la 18 (Editura Nemira, 2021), al doilea roman publicat, a fost nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde“, Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“, Premiile „Observator cultural“ și Premiul Leibniz pentru Proză și a fost finalista României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Despre memoriile femeii și alți dragoni (Editura Nemira, 2023) a fost nominalizat la Premiile „Observator cultural“ și la Premiul PEN România. Raluca, cum ți se pare FILIT-ul până acum? Foarte fain! E atât de compact. Am ajuns, am intrat pe ușa hotelului deodată cu Tatiana Țîbuleac, apoi mi-am dat seama că îmi uitasem tichetul de parcare, am ieșit din hotel, am făcut stânga și am dat nas în nas cu Matei Vișniec. Și am zis bun, deci cu pannelul m-am întâlnit, OK, chiar a fost amuzant (n.r. În fiecare seară, festivalul se încheie cu evenimentul Serile FILIT, iar evenimentul despre care povestește Raluca a avut loc duminică, 27 octombrie 2024). Și apoi m-am văzut așa, rând pe rând, cu toată lumea. Nu a fost nevoie să ne scriem înainte, a fost suficient să mă gândesc pur și simplu la anumiți oameni. De exemplu, știam că mi-ar plăcea să vorbesc cu Augustin Cupșa, iar după două secunde a și intrat pe ușă, am stat la o masă și am vorbit. Toată lumea de pe Facebook e aici, în realitate. Mi se pare bine organizat festivalul, se vede că oamenii fac asta de mult timp. E faină atmosfera și e bine să fii lângă oameni care fac același lucru. A trebuit să plec mai repede aseară înainte să se termine evenimentul de la Teatru și mă gândeam doamne, sunt oameni care se plângeau pe Facebook că n-au prins bilet, ar fi făcut orice să fie pe locul meu, iar eu trebuie să plec. Chiar te responsabilizează!  Sunt atâtea locuri în care poți fi… Aș vrea să fiu în toate locurile deodată! Când colo, tu ești aici, la masă, și stai de vorbă cu mine. Să știi că pentru mine e o onoare să pot face acest interviu. Vreau să aduc scriitorii români mai aproape de cititori, mi se pare că valul literaturii române contemporane prinde din ce în ce mai mult avânt. Tu cum vezi asta?  E un moment bun, efervescent. Nu știu dacă va trece sau nu. Se întâmplă chestii, cum a fost pandemia, și e greu de anticipat ce va fi în viitor. Editurile pot intra oricând într-un impas și atunci degeaba vrem noi să citim autori români sau să publicăm. Sunt de șase ani în lumea literară și e foarte mare diferența dintre peisajul de acum și cel din 2018, când am debutat. Acum există colecții dedicate literaturii române contemporane. În 2017 exista doar colecția Ego Proză; n’autor și colecția de la Humanitas începuseră fix în primăvara anului în care am debutat. Iar acum cam toate editurile, chiar și cele mici, independente, au colecții sau un loc special pentru literatura română contemporană. Mi se pare cel mai bun moment posibil și sper să fie tot mai bine. Și vocile mi se par atât de diferite. Sunt multe lucruri care mă inspiră și mi se pare că nu reușesc să țin pasul (n.r: cu ce se publică). E foarte fain ce se întâmplă, dar e păcat că asta nu se reflectă pe partea de cititori – cumva, suntem tot aceiași și ne citim noi între noi. Tirajele sunt de 2000-3000 de exemplare, 5000, hai 10.000 dacă ai și o a doua ediție. E o bulă, dar mi se pare, cum zici și tu, că lumea începe să dea o șansă autorilor români. Mă doare faptul că autorii sunt discreditați. Ah, dacă e românesc, e prost se aplică și față de literatura română. Mulți se întreabă de ce aș citi autori români?  Am remarcat și eu această reticență. Mai ai și piața. Te uiți, pe de altă parte, la o țară precum Franța, care își protejează foarte bine piața și acceptă undeva la maximum 20% traduceri. Pe când la noi e pe dos, sunt undeva la 80% traduceri și 20% cărți proprii. Da, noi nu avem legislație pe partea asta. Am fost recent în Franța și nu-mi explicam de ce există atât de multe librării. Apoi am aflat de legea Lang, care reglementează prețul unic al cărții. Ei au până și un consiliu de 700 și ceva de oameni, Syndicat de la librairie française, care se ocupă doar de bunăstarea librăriilor. Ei sunt un model, și nu numai pentru literatură. La radio au, de exemplu, o proporție de 70% muzică în limba lor. E trist că uneori discreditarea asta (n.r a românilor) are loc din prima, doar pentru că am nume românesc. Chiar mă gândeam la un moment dat cum ar fi să scriu sub un pseudonim străin. Ar fi interesant de făcut experimentul acesta – să scrii și să te cheme Sarah Bloom. Începi să te întrebi oare aș vinde mai bine în România sub un pseudonim, oare lumea ar fi mai entuziasmată? Nu înțeleg acest mecanism. Nu ești Elena Ferrante, nu? Aș vrea eu! Totuși, văd că lucrurile se schimbă, mai ales în rândul tinerilor. La întâlnirile cu liceenii din 2018 toți, fără excepție, spuneau ah, dar eu citesc numai în engleză. Acum nu mai e cazul și asta mă bucură. Ai fost la întâlniri cu liceeni? (n.r. În cadrul FILIT, autorii invitați

Romina Hamzeu scrie poezie și e fondatoarea proiectului Poezia de duminică, prin care își propune să aducă poezia mai aproape de oameni. Locuiește la Londra, unde face naveta spre job. Primul lucru pe care l-am aflat despre ea e legat de timpul petrecut în tren, care îi aduce bucurie – e un timp dedicat cititului și scrisului. A studiat la Iași, București și Londra, de unde a absolvit recent. A publicat poezie și proză scurtă, dar și articole de opinie. Deși nu se consideră poetă, versurile ei au fost publicate în trei antologii: Ce-ți spui noaptea înainte de culcare (editura Cartex, 2024), Aripile cenușii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune (editura Brumar, 2024), Antologeek. Către tine, cel de peste 2000 de ani (Editura pentru Artă și Literatură, 2024), Doar o vorbă să-ți mai spoon: River (editura Paralela 45, 2025). Romina, ce înseamnă FILIT-ul pentru tine? Știu că ai zis în mai multe rânduri că înseamnă acasă, însă eram curioasă cum s-a schimbat de-a lungul timpului acest acasă. Am fost aici chiar de la prima ediție, dar nu pe toată durata festivalului. Nu am participat în 2019, când abia mă mutasem la Londra; asta a fost ediția în care am ratat niște scriitori mari pe care voiam să-i văd, dar apoi am remediat situația. Oricum, cred că prin 2020 s-a ținut doar o zi, căci s-au mutat în online, fiind contextul cu Covid-19.  FILIT înseamnă acasă. Aici m-am format, aici am terminat facultatea de jurnalism și aici am întâlnit foarte mulți oameni îndrăgostiți de literatură. Mi-am făcut mulți prieteni prin intermediul festivalului. Orice ar fi, FILIT rămâne acasă.  Cine ai fi tu fără FILIT? Ai avea mai puțini prieteni? Toți prietenii pe care mi i-am făcut prin FILIT vor rămâne. Poate nu aș mai cunoaște la fel de mulți oameni, dar cred că aș rămâne tot eu, într-o anumită manieră. S-a tot vorbit zilele acestea despre cât de mult cântărește FILIT-ul în identitatea oamenilor de aici. Am auzit tot felul de povești cu oameni care și-au găsit proiecte sau au început să aibă o relație de prietenie cu unii autori. Pare că multe lucruri au pornit de aici, de la Iași. Tu cum vezi asta? Într-adevăr, se crează multe legături aici. Mulți îmi spun te știu de la FILIT, deci sunt acea Romina de la FILIT, oamenii asociază festivalul cu mine. Nu am înțeles neapărat lucrul acesta până în acest an, când am întâlnit oameni care mă știau din online tocmai prin prisma asta, de voluntar la festival. Probabil că am vorbit așa de mult despre FILIT și cu atâta pasiune, încât oamenii mă asociază imediat cu festivalul. Oamenii te asociază mai repede cu FILIT-ul decât cu poezia pe care o scrii? Da, exact. Bine, treaba asta cu poezia a început mai mult de anul acesta. Anul trecut publicam deja online, dar abia de anul acesta (n.r. 2024) am început să public și în antologii. Când urmează să publici propriul tău volum? Te gândești activ la el? Sper că va apărea la anul (n.r. 2025). Eu nu cred că mă identific ca fiind 100% poetă. Multă vreme am avut senzația că voi debuta cu proză, deși eu nu am ieșit prea mult cu proză în spațiul public. Am publicat doar una în Revista Golan și niște texte în Dilema veche. Trimisesem o proză scurtă și pentru o antologie care urma să iasă anul acesta, nu știu dacă va mai ieși – acesta ar fi debutul meu în proză, de fapt. Însă dacă nu se va materializa acest proiect, e OK, nu trebuie să le marchez pe toate.  Romina, ai punctat puțin din toate întrebările pe care le-am pregătit. Însă aș rămâne pentru moment în zona de antologie. Sunt curioasă cum vezi ideea de a-ți publica poemele, munca scrisă, într-o antologie. Cum a fost pentru tine? Cum ai lucrat pe text? Trimisesem poeme pentru clubul Noise Poetry și eu am fost ultima care trimisese, deși Marian Mihai mă rugase încă de la începutul proiectului să îi dau ceva. Eu am tot amânat, având impresia că el va uita și o să publice antologia fără să-și aducă aminte de mine. Dar a tot venit spre mine și mi-a zis că sunt o poetă bună și vrea să mă publice. Aveam deja câteva texte scrise în cadrul atelierelor de scriere Mornin’ Poets, am participat la câteva ediții și tot ce trebuia să fac era să aleg din cele scrise acolo. Iar poemul care dă și titlul acestei antologii (Ce-ți spui noaptea înainte de culcare, editura Cartex, 2024) reprezintă, de fapt, tot grupul de poeți, după cum a zis Mihai Marian, el a ținut cu dinții să păstreze titlul. Acel poem e recent scris, l-am trimis inconștientă. Nu dau foarte ușor drumul textelor, mă țin legată de ele pentru că îmi place să revin pe ele. Îmi dau seama că asta e o porcărie, că nu merge așa la nesfârșit. Nu e bine. Cu cât stai mai mult pe ele, cu atâta le găsești mai multe defecte, niște defecte pe care uneori le inventezi. Pe unele (n.r. poeme) le-am aruncat într-adevăr la gunoi și nu m-am mai întors la ele. Însă cel din titlu este cel mai bun poem de-al meu, ca să zic așa, până la acest moment. Deci le-am editat și le-am trimis pentru că eram presată de timp, Marian mă așteptase peste deadline-ul stabilit, atât de determinat era să mă publice în această antologie coordonată de el și mă bucur că a fost așa pentru că mi-a adus adus foarte mulți oameni faini. Și cum te-ai simțit? O bucată din poemul tău este pe copertă. M-am simțit expusă pentru că se tot face legătura între poemul din carte și titlu. Eu mă simt oricum expusă când trimit texte, dar în antologie simt că focusul nu cade doar pe mine. Când publici individual, toată lumea pune reflectoarele spre tine, dar aici, fiind într-un grup, e altfel. Omul poate lua antologia și să zică de aici mi-au plăcut doar 10 din 50 de